Raport de cercetare - Flexibilitatea ocupaţionala in profesia veterinară Imprimare Scrie email
Scris de Administrator   
Sâmbătă, 30 Aprilie 2011 09:41

Studiu pe baza chestionarului on-line de pe www.edu-veterinar.ro
1000 de medici veterinari cu practică privată sau publică, din toate regiunile ţării vor participa la un proiect strategic de formare profesională prin platforma IT

Raportul de cercetare al proiectului „Perfecţionarea resurselor umane din medicina veterinară” a avut în vedere urmărirea obiectivului propus - identificarea unor măsuri inovatoare de organizare a muncii astfel încât să fie echilibrate responsabilităţile familiare cu cele profesionale, cu accent pe particularităţile domeniului medical veterinar. În baza unui chestionar aplicat on-line, pe www.edu-veterinar.ro, s-a dorit obţinerea de date şi informaţii cât mai concludente privitor la medicii veterinari vis a vis de următoarele problematici: integrarea pe piaţa muncii a medicilor veterinari, identificarea problemelor cu care se confrunta aceştia în desfăşurarea profesiei, nivelul de aplicare a flexibilităţii muncii si in special armonizarea vieţii profesionale cu cea de familie.

Conceptul de flexibilitate, a devenit in ultimii ani, centrul dezbaterilor privind politicile europene adresate pieţei muncii, urmărind liniile directoare de adaptare a obiectivelor Strategiei de la Lisabona. Principalul obiectiv se refera la stimularea dezbaterilor despre flexibilizarea relaţiilor contractual de munca in combinaţie cu dreptul muncii, condiţii care pot facilita crearea de noi locuri de munca şi încurajarea formelor de tranziţie de la un loc de muncă la altul. Flexibilitatea îi vizează deopotrivă pe angajaţi si pe angajatori reconsiderând regimurile tradiţionale de structurare a timpului de lucru.

Programul atipic de lucru este caracteristic sectorului medical veterinar, ceea ce conduce la dificultăţi în armonizarea vieţii de familie cu profesia veterinara, precum si în identificarea metodelor optime de organizare flexibila a activităţii profesionale si de structurare a programului de lucru.

În cadrul studiului au fost cuprinşi atât medicii veterinari din diverse sectoare de activitate (libera practica, libera practică-împuternicit, sistemul veterinar public, industrie, învăţământ, alte sectoare), cât şi studenţi la Medicină veterinară. Recoltarea informaţiilor s-a făcut prin intermediul unei anchete on-line, constând in completarea chestionarului pentru flexibilizarea muncii în domeniul medicinei veterinare de pe site-ul www.edu-veterinar.ro.

Metodologia aplicată a avut în vedere necesitatea obţinerii de informaţii la zi cu privire la activitatea profesională veterinară la nivelul întregii ţări. Cercetarea s-a desfăşurat pe întreg teritoriul tarii si a avut in vedere următoarele:

- nivelul de informare cu privire la cele două concepte europene: „armonizarea vieţii profesionale cu cea de familie” şi „flexibilizarea programului de lucru”
- nivelul de cunoştinţe deţinut referitor la cele două concepte menţionate;
- disponibilitatea de informare cu privire la cele două concepte.
- percepţia medicului veterinar cu privire la flexibilitatea regulamentelor şi practicilor organizaţiilor unde lucrează/colaborează, referitor la obligaţiilor familiale ale acestuia şi la măsura în care problemele personale şi/sau de familie îi afectează serviciul.
- percepţia medicului veterinar cu privire la flexibilizarea regulamentelor şi practicilor organizaţiilor unde lucrează/colaborează, referitor la obligaţiile familiale ale acestuia şi la măsura în care problemele personale şi/ sau de familie îi afectează serviciul.

Perioada propriu-zisă a aplicării anchetei a fost de 3 luni si s-au obţinut informaţii on-line de la 238 de repondenţi la nivelul întregii ţări. 58% dintre aceştia au fost bărbaţi şi 42% femei, iar pe categorii de vârstă 27% intre 20-30 ani, 38% între 31-40 ani, 28 % între 41-50 ani iar 7% peste 51 ani.

Majoritatea participanţilor la chestionarul on-line de pe www.edu-veterinar.ro sunt absolvenţi ai facultăţi de Medicină Veterinară, după cum urmează: 57% din Bucureşti, 18% din Iaşi, 10% din Cluj-Napoca, 6 % din Timişoara şi 9 % de la facultatea Spiru Haret. Dintre aceştia, după absolvire 23,33% au optat pentru studii postuniversitare, 28,33% pentru master, 11% pentru doctorat si 37,33 % calificări în ceea ce priveşte pregătirea profesională.

La secţiunea piaţa muncii pentru medicii veterinari, conform datelor furnizate absorbţia pe piaţa muncii este foarte bună 61,43% găsindu-şi imediat un loc de muncă., doar 7% s-au angajat după 1 an de zile. Neîncadrarea rapidă a medicilor veterinari este legată cu precădere de oferta limitată de locuri de muncă decât de salarizarea oferită şi de condiţiile de muncă. Doar 2,4% au afirmat că nu au avut cunoştinţele necesare ocupării unui post. Principala modalitate de ocupare a postului a fost prin concurs, peste 50% au afirmat acest lucru, iar la capitolul lacune educaţionale cei mai mulţi au menţionat practica insuficientă.

Gradul ocupaţional al repondenţilor este de peste 70% angajaţi cu normă întreagă. Domeniul în care profesează 40,76% liberă practică, 27,73% sistem veterinar public, 13,87 liberă practică-împuternicit, 7,14% învăţământ/cercetare. Mediul de lucru arată că 73% sunt în urban, 22% rural şi restul mixt, în ceea ce priveşte anii de practică medicală 13,87 % au peste 20 de ani în exercitarea profesiei de medic veterinar şi aproximativ 40% au între 11-20 de ani de practica medicală. În ceea ce priveşte nivelul veniturilor 44,12% au intre 1000-2000 lei si doar 3,78% peste 5000 lei. În privinţa salarizării medicilor veterinari se observă că bărbaţii sunt mai bine plătiţi ca femeile, aceasta diferenţa datorându-se si faptului că aceştia lucrează mai multe ore suplimentare comparativ cu femeile.

In privinţa disponibilităţii de a lucra după orele de program, majoritatea medicilor in sectorul public ar fi de acord şi ar opta astfel:37,2% pentru asistenţă medicală, 34,15% pentru consultanţă, 20,12 % pentru alte domenii şi 8,54% pentru laborator. De remarcat este şi disponibilitate acestora de a lucra ca voluntar într-o asociaţie de profil 74,37 %.

Majoritatea se declară mulţumiţi de locul de muncă, doar 26% parţial mulţumiţi iar numărul celor ce sunt nemulţumiţi e foarte mic. Dintre nemulţumirile legate de locul de muncă majoritatea sunt de ordin financiar (reducerea/plafonarea salariului datorită recesiunii economice sau salarizarea necorespunzătoare raportat la munca prestata). Un procent semnificativ fiind nemulţumiţi de riscurile legate de plafonarea profesională şi lipsa posibilităţilor de promovare la actualul loc de muncă.

La întrebarea „Credeţi că în prezent sunteţi în risc de a vă pierde locul de muncă?” majoritatea repondentilor nu îşi simt locul de muncă ameninţat , dintre cauzele care ar putea conduce la pierderea locului de muncă, aceştia considera ca ar fi legate in special de criza economică actuală, iar un procent mic incriminează experienţa limitată. În această ipoteză dificultatea găsirii unui nou loc de muncă ar fi în direct legata de oportunităţile limitate de angajare.

Serviciile oferite de medicii veterinari trebuie sa fie, in anumite sectoare de activitate, disponibile pe parcursul intregii zile, chiar si in weekend-uri si pe timp de noapte. Aceasta particularitate atrage dupa sine un program atipic de munca, respectiv: ore suplimentare si munca desfasurata sâmbata si duminica. Cei mai mulţi dintre repondenţi declară că lucrează peste 50 de ore săptămânal comparativ cu un număr restrâns care afirmă că lucrează sub 40 de ore săptămânal. 90% au declarat că lucrează în mod obişnuit peste programul normal de lucru şi doar 6% spun că nu lucrează peste program. Cu toate acestea un număr semnificativ, peste 36% afirmă că nu sunt recompensaţi pentru orele de lucru suplimentare, o treime sunt plătiţi conform înţelegerii/legii iar ceilalţi sunt compensaţi prin timp liber.

Ancheta vizează şi aspectele legate de flexibilizarea programului de lucru şi armonizarea vieţii profesionale cu cea de familie şi formare profesională prin identificarea abilităţilor şi aptitudinilor necesare de a fi dezvoltate pe viitor, dificultăţile profesiei şi modalităţi de îmbunătăţire a activităţii profesionale. Una dintre acestea este legata de necesitatea medicilor veterinari de a-si dezvolta minime cunoştinţe de management şi ledearship, în vederea organizării judicioase a activităţii profesionale şi a timpului. De asemenea, ei trebuie să fie încurajaţi să utilizeze noi tehnologi.

Proiectul vizează dobândirea de aptitudini si abilităţi specifice, necesare flexibilizării ocupaţionale in medicina veterinara, prin furnizarea de programe de formare profesionale (iniţiere în TIC şi perfecţionare în arii tematice specifice). Grupul ţintă este alcătuit din 1000 de medici veterinari din toate sectoarele de activitate si de pe întreg teritoriul tarii. Înscrierea în proiect se face benevol prin completarea Chestionarului de participare şi formularea unei scrisori de intenţie, prioritate la selecţie au medicii cu vârste peste 45 de ani şi cei care nu au participat la FPC in ultimii 3 ani, fiind respectata si ordinea înscrierii. Criteriile de selecţie sunt obiective fiind respectat principiul egalităţii de şanse şi se are în vedere încurajarea participării femeilor.

Modulele de program vor fi acreditate iar certificatele vor fi recunoscute la nivel naţional. Toate seriile se finalizează cu examinare si certificare. Se oferă acces gratuit şi egal tuturor membrilor grupului ţintă.

De asemenea, în cadrul proiectului va fi demarata o campanie de diseminare a metodelor de protecţie a mediului, control al poluării si de creştere a securităţii ocupaţionale aplicabile în domeniul medical veterinar. Se porneşte de la condiţiile de lucru ale medicilor veterinari, care iau contact cu: substanţe toxice (medicamentoase sau conexe), ustensile medicale, substanţe medicamentoase cu regim special (a căror stocare si eliminare sunt reglementate legal), boli transmisibile de la animal la om etc. In acest sens, se realizează materiale informative specifice care sunt publicate pe portal si diseminate electronic, fiind editata şi o broşura, in 4200 de exemplare, conţinând recomandările cele mai importante. Broşurile vor fi distribuite medicilor veterinari din toata tara.

*****

1000 de medici veterinari cu practică privată sau angajaţi in sistemul public, din toate regiunile ţării vor participa la cursuri directe şi online de formare profesională, în cadrul acestui proiect. Colegiul Medicilor Veterinari din România, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, prin Facultatea de Medicină Veterinară şi SIVECO România S.A. derulează pe o perioadă de 36 luni, începând din 1 octombrie 2010, Proiectul european „Perfecţionarea resurselor umane din medicina veterinară”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, "Investeşte în oameni!" şi are o valoare nerambursabilă de 10.232.935 lei, din care contribuţia bugetului naţional este de 1.534.940,25 lei.

Conf.univ.dr.Viorel Andronie, Manager de proiect
http:// www.cmvro.ro/
www.edu-veterinar.ro



Adauga aceasta informatie pe site-urile de socializare
Reddit! Del.icio.us! Mixx! Free and Open Source Software News Google! Live! Facebook! StumbleUpon! TwitThis
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Calendar

Mai
L M M J V S D
30 1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31 1 2 3

MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

AGRO CONSULTANTA

GEER

BIOMA